Nu știu cât de potrivită ar fi o discuție despre sfera publică în aceste clipe de zarvă – pentru că aveam de gând să dedic un eseu acestei teme –, însă cred că mai indicată ar fi o discuție despre iubire. Despre iubire și despre cum ne putem „irosi” timpul acesta petrecut între pereții camerei și cel virtual. Desigur, suntem îndemnați să citim, să ne „regăsim pe sine” – scriu marii înțelepți ai feisbucului. Eu nu vă îndemn să faceți nimic altceva din ceea ce puteți face, foarte înțelept, știu. Dar ce ar fi să pornim într-o vânătoare de teze printr-un dialog platonician?!
În această primă notă despre Lysis voi urmări, pe scurt, pentru a nu vă pierde vremea, partea ce ține de „literatura”; adică voi povesti ce se întâmplă în dialogul amintit. Continuarea va fi dedicată, printr-o altă notă, câtorva teze demontate ori demonstrate de Platon.
Astfel, în Lysis, Platon, prin vocea lui Socrate, discută despre prietenie, zic exegeții și specialiștii. Personajele sunt: Socrate, Hippothales, Ctesip, Menexenos și, evident, Lysis. Pe scurt, în drumul lui de la Academie către Liceu, Socrate îi întâlnește pe Hippothales și pe Ctesip, dar și pe alții care mai erau în zonă, în dreptul fântânii lui Panops[1]. Hippothales, văzându-l, îl întreabă dacă nu cumva ar dori să petreacă timp cu ei în apropriere, într-o palestră nou construită, și să discute despre diverse lucruri, într-un cadru care ne lipsește nouă astăzi, cu lume multă și voie pe măsură.
Interesându-se de ce se petrece acolo, Socrate acceptă să-l însoțească pe Hippothales, nu înainte însă de a-l întreba cine este cel mai frumos băiat ce frecventează palestra. (204b) Apoi, îl surpinde pe Hippothales cu o întrebare dureroasă și răscolitoare: pe cine preferă el dintre flăcăii de acolo, și fapt pentru care obrăjorii acestuia se înfierbântară. Lucru limpede pentru Socrate, Hippothales iubește! Însă cel din urmă nu voia să recunoască sau să spună numele celui iubit, moment în care intervine Ctesip și zice că pe toți de acolo Hippothales i-a amețit cu versurile despre un băiețandru pe nume Lysis, fiul lui Democrates din Aixonea. Socrate îl felicită pe Hippothales pentru alegerea făcută și-i cere să-i arate ceea ce le-a tot arătat și celorlalți, să vadă dacă știe să vorbească cum trebuie despre cel iubit, fie în fața acestuia, fie în fața altora.
Ctesip, bun prieten cu îndrăgostitul, nu ezită să-l rușineze și mai mult și îi povestește lui Socrate cum deunăzi le-a recitat Hippothales un poem despre glorioasa istorie a familiei iubitului său. Socrate, cu bună intenție, îl mustrează pe amorezat:
„Te faci de râs, Hippothales, dacă-ţi compui şi-ţi cânţi ţie însuţi imnul de triumf, mai înainte de a învinge.” (205d)
Desigur, aduce imediat și o explicație, dacă într-adevăr Hippothales va reuși să-l cucerească pe Lysis, atunci toate laudele vor cădea asupra lui, dar dacă va reuși contrariul, atunci cu cât mai mari au fost elogiile pentru iubitul său, cu atât mai mult se va face de râs. (205e) Și avem aici în vedere imaginea lui în cetate, modul în care îl privesc și se raportează la el ceilalți – și faptul asta, constat, încă ne frământă și pe noi, acești îndrăgostiți ai plimbărilor prin aer liber. Iată cum încearcă Socrate să-l înduplece:
„Cine se pricepe în dragoste, prietene, nu-și laudă iubitul mai înainte de a-l cuceri, căci se teme de ce are să-i aducă viitorul. Și totodată, dacă sunt lăudați și ridicați în slăvi, baieții frumoși se umplu de vanitate și trufie.” (206a)
În continuare, Hippothales îi cere lui Socrate să-i spună dacă știe prin ce fel de vorbe sau fapte poate ajunge drag celui iubit. Fără a ezita, răspunsul lui Socrate este acela că dacă Hippothales ar reuși să-l facă să vorbească cu Lysis, i-ar arăta cum trebuie să se comporte cu cei tineri. Astfel, Socrate ajunge în palestră și, până la urmă, să discute cu Lysis. Pentru că cel din urmă era împreună cu prietenul lui bun Menexenos, filosoful pornește discuția despre prietenie, întrebându-l pe Menexenos care dintre ei (M sau L) este mai mare; și pentru că răspunsurile celui din urmă nu erau convingătoare, Socrate îl solicită pe Lysis. Iată, deci, Socrate discută cu Lysis. Între timp, Menexenos pleacă și Socrate rămâne să discute numai cu cel iubit de Hippothales, cu Lysis.
Firea iscoditoare și curiozitatea de nestăpânit îl fac Socrate să se interesează dacă nu cumva familia lui Lysis vrea ca el să fie fericit și, dacă este așa, în ce măsură îl lasă să facă diverse lucruri, cum ar fi cele făcute de sclavi: să conducă o căruță de măgari sau să-i biciuiască pe aceștia; la care tânărul îi replică scurt: nu. Părinții nu-l lăsau, așadar, să facă asemenea lucruri înjositoare.
În sfârșit, se întoarce Menexenos și discuția despre prietenie continuă… Dar cred că este de ajuns. Povestea îmi pare prea puțin interesantă și nu voi insista prea mult, găsiți dialogul și vă puteți delecta cu discuția dintre aceștia.
Această descriere este, după cum am amintit deja, partea ce ține de o interpretare literală, de o interpretare la îndemâna tututor. Dar Platon nu se limitează numai la a reda o simplă „poveste”. Trebuie să fie ceva mai mult în joc. Oare nu cumva este în joc problema celuilalt?
Să cugetăm la acestea
până la nota următoare…
[1] Panops este un erou al mitologiei locale a Aticei, din zona Atenei, care dă numele fântânii amintite.
Foto: Rafael (1483-1520), Școala ateniană (1509-1510), Frescă, Stanza della Segnatura, Vatican