În Natura necesității[1], Alvin Plantinga arată că argumentul ontologic formulat de Sfântul Anselm este valid. Chiar dacă de-a lungul istoriei filosofiei și teologiei au fost destui contestatari ai acestui argument, se pare că, totuși, din punct de vedere logic, acesta nu este de lepădat.
După cum știm, argumentul lui Anselm sună în felul următor: Dumnezeu este acea ființă decât care altceva mai mare nu poate fi conceput.[2] Problema s-ar pune aici în felul următor: cât timp eu îl pot concepe pe Dumnezeu, o fac la nivel intelectual, de aceea putem spune că acesta există în intelect. Există Dumnezeu și în realitate? Și de unde această existență, pe ce temei pot afirma că Dumnezeu există? Lucrurile sunt cât se poate de simple. Deoarece Dumnezeu este ființa decât care altceva mai mare nu poate fi conceput, înseamnă că este ființa perfectă. Fiind o asemenea ființă perfectă nu poate să îi lipsească atributul existenței. Ca atare, Dumnezeu are acest atribut, deci există. Problema ar fi dacă acest Dumnezeu pe care îl pot eu concepe la nivel intelectual este același cu cel din realitate. Altfel spus, dacă Dumnezeu există la nivel intelectual (îl pot concepe), există el și în realitate?
Tocmai în acest punct intervine Plantinga. Acesta presupune, prin reducere la absurd, că Dumnezeu există în intelect, dar nu și în realitate, ajungând la o contradicție. Conform metodei reducerii la absurd, concluzia este că dacă Dumnezeu există în intelect, atunci el există și în realitate. Redăm în continuare pasajul în care Anselm formulează argumentul, după care încercăm să arătăm modul în care procedează Plantinga, arătând valabilitatea acestuia.
1) Argumentul lui Anselm:
„Şi aşa, Doamne, cel care dai înţelegere credinţei, fă-mă să înţeleg, atât cât crezi că este folositor, că eşti aşa cum credem; şi că eşti acela în care credem. Într-adevăr, credem că eşti o fiinţă decât care altceva mai mare nu poate fi conceput. Dar ar putea să nu se găsească o asemenea natură, de vreme ce ignorantul a spus în inima sa că nu este nici un Dumnezeu? Dar, fără îndoială, acest cu adevărat ignorant, când aude despre această fiinţă despre care vorbesc eu – o ființă decât care altceva mai mare nu poate fi conceput – înţelege ce aude, și ceea ce înțelege se află în intelectul său, chiar dacă nu înţelege că ea există. Căci un lucru este pentru un obiect să fie în intelect şi un altul să se inţeleagă că obiectul există. Când un pictor mai întâi concepe ceea ce vrea să realizeze, mai pe urmă el îl are [obiectul pe care vrea să-l realizeze] în intelectul său, dar încă nu înţelege că el este, pentru că încă nu l-a realizat. Dar după ce l-a realizat, pictându-l, îl are atât în intelectul său, cât şi înţelege că există, deoarece l-a făcut. Aşadar, chiar ignorantul este convins că există în intelect măcar ceva decât care altceva mai mare nu poate fi conceput. Pentru că, atunci când aude acest lucru, îl inţelege. Şi tot ceea ce a înţeles el există în intelect. Şi cu siguranţă că ceva decât care nimic altceva mai mare nu poate fi conceput nu poate exista numai în intelect; pentru că, să presupunem că acel ceva există numai în intelect; în acest caz, s-ar putea concepe că el există în realitate; care este mai mare. Prin urmare, dacă ceva decât care altceva mai mare nu poate fi conceput există numai în intelect, adevărata fiinţă decât care nimic mai mare nu poate fi conceput este unul decât care ceva mai mare poate fi conceput. Dar este evident că acest lucru nu este cu putinţă. Prin urmare nu este nici o îndoială că există o fiinţă decât care nimic mai mare nu poate fi conceput, şi există atât în intelect, cât şi în realitate.”[3]
2) Iată cum reușeste Plantinga să arate că acest argument este valid:
Demonstrează validitatea argumentului prin reducere la absurd, după cum mai spus. De observat faptul că de-a lungul raționamentului vom înțelege prin Dumnezeu ființa decât care altceva mai mare nu poate fi conceput.
(1) Dumnezeu există în intelect, dar nu şi în realitate. (Asumpție care trebuie redusă la absurd!)
(2) Existenţa în realitate este mai mare decât existenţa numai în intelect. (Aici Plantinga comite o greșeală. De fapt, vrea să spună că existența în realitate și în intelect este mai mare decât existența numai în intelect.)
(3) Existenţa lui Dumnezeu în realitate poate fi concepută.
(4) Dacă Dumnezeu ar exista în realitate, atunci el ar fi mai mare decât este (din ( 1 ) şi (2)).
(5) Ca atare, din (3) şi (4) se poate concepe că se găseşte o fiinţă mai mare decât Dumnezeu.
(6) Se poate concepe că se găseşte o fiinţă mai mare decât ființa decât care altceva mai mare nu poate fi conceput ((5), cu ajutorul definiţiei lui „Dumnezeu”).
Dar, fară îndoială,
(7) Este fals că se poate concepe că se găseşte o fiinţă mai mare decât fiinţa decât care altceva mai mare nu poate fi conceput.
Întrucât (6) şi (7) se contrazic reciproc, putem conchide că:
(8) Este fals că Dumnezeu există în intelect, dar nu şi în realitate.[4]
Deci, dacă Dumnezeu există în intelect, el există şi în realitate; dar este cât se poate de clar că el există în intelect, după cum ar mărturisi chiar şi ignorantul; aşadar, el există şi în realitate.
3) Dezvoltarea argumentului
După această etapă, Plantinga aduce argumentul la o formă generală. Astfel, se poate spune că Sf. Anselm intenţionează să sugereze că dacă un obiect x există într-o lume W, dar nu există într-o lume W’, atunci mărimea sa în W depăşeşte mărimea sa în W’. Dată fiind această premisă, argumentul ontologic este rescris. Să acceptăm că există doar o fiinţă posibilă decât care nu este cu putinţă să fie una mai mare; şi să presupunem din nou că utilizăm termenul „Dumnezeu” pentru a abrevia descripţia „fiinţa decât care nu este cu putinţă să fie una mai mare”. Argumentul urmăreşte în acest caz să arate că această fiinţă trebuie să fie atât actuală, cât şi posibilă. Pentru că, să presupunem:
(9) Dumnezeu nu există în lumea actuală. (Din nou, aceasta este asumpția ce trebuie redusă la absurd!)
(10) Pentru orice două lumi W şi W’ şi un obiect x, dacă x există în W şi x nu există in W’, atunci mărimea lui x în W depăşeşte mărimea lui x in W’. (Pentru că atâta timp cât x nu există în W’, înseamnă că mărimea lui este zero, și cum orice există este mai mare decât zero – în termeni largi – afirmația are sens.)
(11) Ca atare, este posibil ca Dumnezeu să existe.
(12) Deci, din (11) rezultă că se găseşte o lume posibilă W astfel încât Dumnezeu să existe în W.
(13) Dar, din (9) şi (12) urmează că Dumnezeu există în W şi Dumnezeu nu există în lumea actuală, adică în W’.
(14) Rezultă din (10) că dacă Dumnezeu există în W şi Dumnezeu nu există în lumea actuală W’, atunci mărimea lui Dumnezeu în W depăşeşte mărimea lui Dumnezeu în lumea actuală W’.
(15) Prin urmare, din (13) şi (14) este limpede că mărimea lui Dumnezeu în W depăşeşte mărimea lui Dumnezeu în lumea actuală W’.
(16) Deci, se găsesc o fiinţă posibilă x şi o lume W astfel încât mărimea lui x în W să depăşească mărimea lui Dumnezeu în actualitate ((15)).
(17) Deci, este posibil să se găsească o fiinţă mai mare decât Dumnezeu (din (16)).
(18) Aşadar, este posibil să se găsească o fiinţă mai mare decât fiinţa decât care nu este cu putinţă să fie una mai mare (din ( 17), cu ajutorul definiției lui „Dumnezeu”.
Prin urmare, supoziţia noastră din pasul (9), cu ajutorul premiselor exprimate de (10) şi (11), implică un enunţ fals; pentru că, desigur,
(19) Nu este cu putinţă să se găsească o fiinţă mai mare decât fiinţa decât care nu este cu putinţă să fie una mai mare.
De aceea, asumpția (9) trebuie să fie falsă. Acest lucru înseamnă că existenţa lui Dumnezeu este stabilită în lumea actuală.
Să mai cugetăm la acestea…
Bibliografie:
Plantinga, Alvin, Natura necesității, Editura Trei, 1998.
Anselm, Proslogion sau Discurs despre existența lui Dumnezeu,Apostrof, Cluj, 1996.
[1] Alvin Plantinga, Natura necesității, Editura Trei, 1998.
[2] Anselm, Proslogion sau Discurs despre existența lui Dumnezeu, Apostrof, Cluj, 1996, p. 13.
[3] Alvin Plantinga, Op. cit., pp. 302-303.
[4] Ibidem, pp. 303-304.
Foto: Caravaggio (1571-1610), Saint Jerome penitent (1605-1606)
Sursă foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Saint_Jerome_in_Meditation-Caravaggio_(1606).jpg
.jpg){kind=link}